Duminica a doua a Postului Mare, la Catedrala episcopală din Comrat

În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală din Comrat.

Serviciul divin a fost oficiat în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei episcopale spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul a transmis credincioşilor că textul evanghelic de astăzi ne atrage atenția asupra unor calități sufletești necesare fiecărui credincios, dar şi cât de importantă este credinţa pentru mântuirea omului.

De asemenea, Preasfinţia Sa a mai subliniat faptul că prin taina iertării păcatelor ne este dăruită vindecarea bolilor sufleteşti şi trupeşti.

Vlădica a mai îndemnat credincioșii să profite de această perioadă binecuvântată a Postului Mare, pentru a reînvia din necurăția păcatelor la lumina vieții împreună cu Mântuitorul Hristos prin unirea cu El în Sfânta Taină a Euharistiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook