Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală din Cahul

Biserica Ortodoxă s-a aflat, ieri, 25 iunie 2017, în Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt. Cu acest prilej, la Catedrala Episcopală „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din orașul Cahul, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu PS Anatolie, Episcop de Cajul și Comrat.

La sfârșitul slujbei PS Episcop Anatolie a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii. La slujba de la Catedrala Episcopală „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” au luat parte numeroși credincioși din orașul Cahul.

Episcopul Anatolie a vorbit despre evitarea grijii de cele lumești și îndreptarea atenției noastre spre căutarea, mai întâi, a Împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Lui, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, din pericopa evanghelică a acestei zile.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Anatolie i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să înmulțească rugăciunea și faptele bune, mai ales în aceste săptămâni de post care ne-au mai rămas până la pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook