Hristos este «Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume» (Ioan 1,9). Pastorala Preasfinţitului Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, la Naşterea Domnului

Noutăți și evenimente | Noutăți și evenimente

Gândul acesta să fie în voi care era

și în Hristos Iisus, care, Dumnezeu fiind

în chip… S-a deșertat pe Sine, chip de rob

luând, facându-Se asemenea oamenilor…

(Filip, 2, 5-7).

Iubiți întru Domnul părinți, frați și surori!

         Din tot sufletul vă felicit cu măreața sărbătoare Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos.

         Sărbătorind Nașterea Domnului, noi proslăvim Venirea în lume a Mântuitorului, intrarea Domnului în istoria neamului omenesc. Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, în persoana lui Iisus Hristos, firea Dumnezeiască s-a unit cu firea omenească. Dumnezeu a devenit unul din noi ca să distrugă pentru totdeauna prăpastia dintre cer și pămînt,  să apropie oamenii  de Sine, să le dea posibilitate de a primi din El puteri de viață și de a căpăta mântuire.

          De aceia, să ne minunăm împreună cu Apostolul de măreața   deșertare de Sine a Dumnezeului și Mântuitorului  nostru Iisus Hristos, cînd Îl vedem pe El micșorându-Se până la măsura vârstei prunciei, umilindu-Se chiar până la ieslea vitelor.

          A trebuit să aleagă poporul în care să se nască, iar El a ales dintre toate popoarele pământului pe cel mai mic, care nu avea propria cârmuire, care fusese cândva blagoslovit, dar acum aproape prigonit.

           Trebuia să aleagă un oraș, iar El a ales Betleemul, atât de mărunt, încât nici Proorocul, care l-a binevenit, nu-și poate ascunde o dojană în privința lui… (Mih. 5,1-2).

         A trebuit să aleagă mama și, ca să ascundă până la un timp de necredincioși Taina Întrupării, a trebuit să alăture și un tată închipuit. Și, iată, au fost aleși, deși erau urmași împărătești, însă unul era doar un tâmplar, iar cealaltă o biată fecioară orfană.

          Cînd a venit vremea să se nască Domnul, Cel care S-a micșorat pe Sine până la vârsta noului-născut Se umilește pe Sine până la iesle în loc de leagăn: «…L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire» (Lc. 2,7).

Dragii mei

         Dacă să ne minunăm de micșorarea de bună-voie pentru noi a Măritului Dumnezeu și Mântuitorului nostru, aceasta înseamnă puțin.

Să ne închinăm adânc înaintea deșertării Lui –  nu este de ajuns.

         De aceia ne și învață pre noi Apostolul ca după pilda lui Iisus Hristos, să nu ne înălțăm pre noi prin cine știe ce drepturi mai de seamă, ci să ne smerim în noi înșine, dar și înaintea celorlalți.

         Iată cum vorbește despre aceasta un Sfânt părinte al bisericii din veacul al XIX-lea:

         Cine are robi să își amintească de cel care a luat chip de rob și să nu disprețuiască pe cei micșorați de soartă, ci, fiind înălțat deasupra lor de către Dumnezeu, să nu se înalțe pe sine prin trufie.

        Cine trăiește într-o casă luxoasă, huzurește în puf, se îmbracă în mătăsuri, să își amintească peștera, ieslea, pelincile simple și să nu înjosească pe cei care trăiesc în cocioabe, dorm pe paie, se îmbracă in zdrențe și care, poate, sunt mai apropiați de Hristos nu numai ca înfățișare, ci și ca stare lăuntrică.

        În mod deosebit nimeni să nu judece pe cei care nu au știință, să nu batjocorească pe cei căzuți!

       Hristos este «Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume» (Ioan 1,9).

        Poate că cel pe care tu îl vezi șezând în întuneric și în umbra morții va străluci cu acea lumină curând mai luminos decât tine sau este deja luminat înăuntru, în duh.

       Blândețea, simplitatea, smerenia, coborârea la cei de jos, punându-te la același nivel cu ultimul dintre aceștia, liniștea în umilință, răbdarea nebiruită de nici un fel de insulte, gândul acesta să fie în noi la fel ca și în Iisus Hristos.

Cu Nașterea Domnului, dragii mei!

Cu Anul Nou!

ANATOLIE

EPISCOP DE CAHUL ȘI COMRAT