PS Episcop Anatolie a slujit în parohia cu hramul "Maica Domnului de Cazani" din or. Ceadâr-Lunga

A doua zi de sărbătoarea Sf. Duh, PS Episcop Anatolie a slujit în parohia cu hramul „Maica Domnului de Cazani” din or. Ceadâr-Lunga. Această biserică este una din cele 4 biserici a orașului și este păstorită de părintele Serghei Lazarev.

În predica sa Vlădica Anatolie s-a axat pe binecuvântarea și edificarea familiilor cu mulți copii, familii numeroase care în vremurile noastre rămân tot mai puține

După oficierea Sfintei Liturghii, Vlădica Anatolie a decorat mai mulți slujitori și ctitori cu medalii și diplome arhierești. Părintele paroh Serghei Lazarev împreună cu preoteasa sa au fost menționați cu diplomă arhierească pentru cel de-al 11 copil.

La final Preasfințitul Anatolie a felicitat poporul binecredincios cu sărbătoarea și a mulțumit creștinilor care au sprijinit pe parcursul ultimilor ani această parohie, jertfind fiecare după posibilitate pentru consolidarea acestui sfânt așezământ.

Totodată Vlădica a apreciat și a dat drept exemplu creștinilor familia numeroasă a părintelui paroh Serghei Lazarev, care împreună cu preoteasa sa educă în duhul dragostei creștine cei 11 copii ai săi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook