Sf. Liturghie arhierească la Ștefan Vodă

În ziua pomeniririi Sfàntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Ștefan Vodă, în biserica cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” edificată recent în localitate.

Dimpreună cu Mitropolitul a liturghisit și Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, iar Arhiereilor li s-au alăturat numeroși preoți din oraș și din împrejurimi. În timpul serviciului divin, mai mulți slujitori au fost decorat de către Întâistătător cu alese distincții bisericești, pentru osârdia depusă pe în via Domnului, pentru îndrumarea credincioșilor și spre binele și mărirea Sfintei Biserici Ortodoxe.

După Liturghie, Vlădica Vladimir a săvârșit un Te-Deum de mulțumire către Bunul Dumnezeu, după care s-a adresat cu un cuvânt de învățătură către toți cei prezenți, felicitându-i în primul rând cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, după care a îndemnat enoriașii și slujitorii să fie cu luare aminte la viața și jertfa Sfântului Mucenic Ștefan și să roage pe Mântuitor să-i dăruiască cu aceiași bărbăție și înțelepciune întru credință.

Vlădica Vladimir a avut un ales cuvânt de mulțumire și pentru Domnul Ion Croitoru, ctitor principal al acestei sfinte biserici, pentru eforturile depuse, pentru ca în această zi nenumărații credincioși să se poată aduna în acest sfânt locaș spre a da laudă lui Dumnezeu mulțumindu-I pentru nespusa Lui îndurare și binecuvântările cele cerești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook