Sfânta Liturghie şi slujba de sfințire a Antimiselor, la Catedrala Episcopală din Cahul

9.02.2017. În ziua pomenirii aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, la Catedrala Episcopală „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din or. Cahul, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, însoțit de către Secretarul Episcopiei de Cahul și Comrat, prot. Mihail Mungiu, Protopopul r-nului Cahul, prot. Teodor Tîrsîna și Protopopul r-nului Cantemir, prot. Mihail Ciobanu și soborul preoțesc din protopopiatele Cahul și Cantemir, au săvârșit slujba de sfințire a Antimiselor.

După sfințirea lor, PS Anatolie a rostit un cuvânt de învățătură în care a precizat importanța Antimiselor, în viața liturgică și canonică a unei parohii, precum și rostul sfințirii acestora.

Sfântul Antimis este un obiect din pânză pe care este reprezentată punerea în mormânt a Domnului şi în care se află o părticică din moaştele sfinţilor mucenici care au bineplăcut lui Dumnezeu şi au mărturisit credinţa cu preţul vieţii lor.

Antimisele se sfinţesc doar de către arhiereu, iar înainte de a se împărţi se slujesc 7 Sfinte Liturghii consecutive peste ele. Rânduiala sfinţirii este una deosebită, noul antimis stropindu-se cu apă sfinţită, cu apă de trandafir şi cu Sfântul şi Marele Mir, slujba de sfinţire săvârşindu-se exclusiv înainte de Sfînta Liturghie.

În timpul serviciului divin cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, cîțiva preoți s-au învrednicit a fi decorați cu înalta distincţie sacerdotală – dreptul de a purta mitră.

La final Preasfințitul Anatolie a decorat cîțiva reprezentanți ai veteranilor din Afganistan cu medalia eparhială – „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook