Slujbă arhierească în biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" din s. Bugeac, UTA Găgăuzia

Miercuri, 07.06.2017, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Bugeac, UTA Găgăuzia.

După citirea Sfintei Evanghelii, PS Anatolie a rostit un cuvânt de învățătură, în care a îndemnat creștinii să urmeze personal și să altoiască și copiilor lor așa virtuți precum Credința, Nădejdea și Dragostea față de aproapele.

„Numai o societate cu frică de Dumnezeu și cu dragoste față de cele sfinte, poate nădăjdui la un viitor mai bun. Astfel încât de fiecare din noi în parte depinde cum va fi acest viitor. Ce vom semăna aceea vom culege, iar eu vă îndemn să semănați în jurul vostru, în sufletele semenilor voștri virtuțile amintite mai sus: Credința, Nădejdea și Dragostea, numai așa vom reuși să menținem focul Credinței mereu viu”, a menționat Episcopul.

În timpul Serviciului divin, părintele-paroh Gheorghe Nicolau a fost decorat de către Chiriarhul locului cu dreptul de a purta cruce de aur, iar preotul Serghei Velicsarov din orașul Ceadâr-Lunga (parohia cu hramul Nașterea Domnului) a fost decorat cu paliță.

La final părintele protopop Petru Cheleș a mulțumit din numele tuturor celor prezenți oaspeților, în frunte cu PS Anatolie pentru bunăvoința de a împărtăși bucuria sărbătorii, subliniind că legătura prin rugăciune se face mereu simțită și ajută frații să treacă peste greutăți și să se bucure împreună de clipele cele blagoslovite, așa cum este cea de față.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook