Slujire arhierească la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Zloți, r. Cimișlia

În data de 30 martie, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a liturghisit la Mănăstirea cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Zloți, r. Cimișlia.

Vlădica a fost întîmpinat de către Starețul Mănăstirii, Preacuviosul Tobie (Boboc) dimpreună cu părintele Protopop de Cimișlia, Protoiereul Nicolae Goreanu.

Slujba a început cu sfinţirea prestolului, după care a fost oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia Episcopul locului dimpreună cu slujitorii și enoriașii au înălțat rugăciuni de cerere și mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale.

În cadrul serviciului divin, Preasfințitul Anatolie a adresat credincioșilor cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică ce s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, mulțumind totodată Părintelui Stareț Tobie pentru primirea călduroasă și binecuvântându-i pe toți credincioșii.

La rândul său, Părintele Arhimandrit Tobie, Starețul Mănăstirii, a mulțumit Ierarhului pentru vizita întreprinsă și pentru binecuvântarea părintească.

La finalul Liturghiei, Vlădica Anatolie dimpreună cu soborul preoțesc a săvârșit și slujba de sfințire și a pus prima piatră la temelia viitoarei biserici cu hramul în cinstea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook