Vlădica Anatolie a liturghisit în s. Filipeni, r. Leova

Sâmbătă, 5 august, Vlădica Anatolie a liturghisit în biserica cu hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena” din s. Filipeni, r. Leova, unde înconjurat de un sobor de preoți a resfințit biserica după o reparație exterioară a edificiului eclesial.

Parohul bisericii, Protoiereul Ioan Goreanu a fost decorat cu înalta decorație bisericească – dreptul de a purta mitra.

Pentru slujbă vrednică și devotată Bisericii, mai mulți ctitori și binefăcători au fost decorați cu diplome arhierești.

După Liturghie s-a făcut înconjurul bisericii, iar mai apoi soborul preoţesc în frunte cu Vlădica Anatolie a săvârşit un Te-Deum de mulţumire.

La final, Preasfințitul Anatolie  s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către adunarea binecredincioasă, menţionând meritele părintelui-paroh Ioan Goreanu, în eforturile sale de consolidare a comunităţii ortodoxe din Filipeni. În acest context, Preasfinția Sa şi-a exprimat speranţa că şi în continuare, biserica din Filipeni va rămâne un centru spiritual de referinţă pentru educarea credincioșilor în spiritul valorilor creştine tradiţionale.

Tot astăzi, Vlădica Anatolie a oficiat slujba de sfințire și binecuvântare a două troițe (răstigniri) de la intrarea în ogradă bisericii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendar Creștin Ortodox 2017

Arhiva Video

Vezi mai multe video

Galerie Foto

Vezi toate

Noi pe Facebook